Cota contribuţiei de asigurări sociale (fond social) nu se modifică:
Cota contributiei | Categoria |
18% | Pentru angajatorii sectorului privat, instituțiilor de învățămînt superior și ai instituțiilor medico-sanitare |
23% | Pentru angajatorii autorităților/ instituțiilor bugetare și autorităților/ instituțiilor publice la autogestiune, cu excepția instituțiilor de învățămînt superior și a instituțiilor medico-sanitare |
26% | Pentru angajatorii sectorului privat, instituțiilor de învățămînt superior și ai instituțiilor medico-sanitare (persoanele care activează în condiții speciale de muncă cf anexei nr.6) |
33% | Pentru angajatorii autorităților/ instituțiilor bugetare și autorităților/ instituțiilor publice la autogestiune, cu excepția instituțiilor de învățămînt superior și a instituțiilor medico-sanitare (persoanele care activează în condiții speciale de muncă cf anexei nr.6) |
Scutiri valabile pentru anul 2020:
Doar persoanele fizice rezidente care au un venit anual impozabil mai mic de 360.000 lei, cu excepția veniturilor prevăzute la art. 901 Cod Fiscal (vezi mai jos), au dreptul la o scutire personală în sumă de 24.000 lei pe an.
Tip scutire | Suma anuala MDL | Suma lunara MDL |
Scutirea personala | 24000 | 2000 |
Scutirea personala majorata | 30000 | 2500 |
Scutirea acordata sotiei (sotului) | 11280 | 940 |
Scutirea acordata sotiei (sotului) majorata | 18000 | 1500 |
Scutirea pentru pers. intretinute cu except. pers. cu dizabilitati in urma unei afectiuni congenitale sau din copilarie | 3000 | 250 |
Scutirea pentru pers. intretinute cu dizabilitati in urma unei afectiuni congenitale sau din copilarie | 18000 | 1500 |
> Cuantumul salariului mediu lunar pe economie 2020 – 7953 lei
ALTE DETALII:
Articolul 901. Reţinerea finală a impozitului din unele tipuri de venit
(3) Persoanele specificate la art.90 reţin un impozit în mărime de 10% din veniturile obţinute de către persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, de la transmiterea în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) a proprietăţii mobiliare şi imobiliare, cu excepţia arendei terenurilor agricole.
(31) Persoanele specificate la art. 90 reţin şi achită la buget un impozit în mărime de:
– 6% din dividende, inclusiv sub formă de acţiuni sau cote-părţi, cu excepţia celor aferente profitului nerepartizat obţinut în perioadele fiscale 2008–2011 inclusiv;
– 15% din dividende, inclusiv sub formă de acţiuni sau cote-părţi, aferente profitului nerepartizat obţinut în perioadele fiscale 2008–2011 inclusiv;
– 15% din suma retrasă din capitalul social aferentă majorării capitalului social din repartizarea profitului net şi/sau altor surse constatate în capitalul propriu între acţionari (asociaţi) în perioadele fiscale 2010–2011 inclusiv, în conformitate cu cota de participaţie depusă în capitalul social.
– 12% din royalty achitate în folosul persoanelor fizice.
Prevederile de la liniuţele întîi şi a doua ale prezentului alineat se aplică şi în cazul dividendelor achitate prealabil pe parcursul perioadei fiscale.
(33) Fiecare plătitor de cîştiguri urmează să reţină şi să verse la buget un impozit în mărime de:
– 12% din cîştigurile de la jocurile de noroc, cu excepţia cîştigurilor de la loterii şi/sau pariuri sportive, în partea în care valoarea fiecărui cîştig nu depăşeşte 1% din scutirea personală stabilită la art. 33 alin. (1);
– 12% din cîştigurile de la campaniile promoţionale în partea în care valoarea fiecărui cîştig depăşeşte mărimea scutirii personale stabilite la art. 33 alin. (1).
(34) Subiecţii impunerii persoane fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi transmit persoanelor specificate la art. 54, precum și altor persoane decît cele specificate la art.90 în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) proprietate imobiliară, achită impozit în mărime de 7% din valoarea contractului. Persoanele menţionate sînt obligate, în termen de 3 zile de la data încheierii contractului, să înregistreze contractul încheiat la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat în a cărei rază sînt deservite. Acest impozit se achită lunar cel tîrziu la data de 2 a lunii în curs, sau în avans. Dacă proprietatea imobiliară a fost transmisă în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) după data de 2, termenul de plată în această lună va fi a doua zi din momentul încheierii contractului. Suma impozitului achitat în avans nu se va restitui din buget. În cazul neînregistrării contractului de locațiune, arendă, uzufruct al proprietății imobiliare și neachitării impozitului din venitul obținut, Serviciul Fiscal de Stat va estima venitul persoanei fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător prin metode și surse indirecte, în conformitate cu prevederile art. 189 şi 225.
(35) Persoanele specificate la art. 90 reţin un impozit în mărime de 5% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), pe veniturile obţinute de către acestea aferente livrării producţiei din fitotehnie şi horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor şi a produselor derivate din nuci, şi a producţiei din zootehnie în formă naturală, în masă vie şi sacrificată, cu excepția laptelui natural.
(36) Fiecare comisionar reţine un impozit în mărime de 10% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), pe veniturile obţinute de către acestea aferente desfacerii prin unităţile comerţului de consignaţie a mărfurilor.
(4) Reţinerea finală a impozitului stabilit prin prezentul articol scuteşte beneficiarul cîştigurilor şi veniturilor specificate la alin.(3), (31), (33), (34), (35) şi (36) de la includerea lor în componenţa venitului brut, precum şi de la declararea acestora.
(5) Veniturile obținute de persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, din care a fost reținut și achitat la buget impozitul în conformitate cu alin. (35) din prezentul articol, și veniturile specificate la art. 20 lit. y) și y2) sînt pasibile de verificare, în cadrul controalelor fiscale, în cazul în care depășesc suma de 300 de mii de lei cumulativ pe parcursul unui an fiscal.