Pentru contabili, calculatorul este util prin faptul că prezintă în mod detaliat toate impozitele care trebuie achitate la bugetul de stat pentru un anumit salariu. Contabilii vor introduce salariul brut din contractul angajatului şi mai jos vor obţine toate impozitele aferente pentru plata.
Opţiuni:
+ Aplică impozit pe venit cota maximă
Dacă salariatul este angajat prin cumul sau este angajat prin contract prestări servicii şi depune cerere pentru impozit de venit la cota maximă (pentru a evita plăţile suplimentare la fisc la sfîrşitul anului), atunci se activează această opţiune şi sumele vor fi ajustate corespunzător.
+ Scutiri
O altă opţiune este scutirea. De obicei angajaţii cu contract de muncă solicită o scutire personală (P). Dacă angajatul beneficiază de un alt tip de scutire, atunci se alege scutirea corespunzătoare din listă.